Odată cu scăderea temperaturilor se micșorează și orele petrecute în aer liber. Acest lucru se reflectă, de multe ori, printr-un număr crescut de kilograme și lipsa bunei dispoziţii.
Vara este perioada din an în care oamenii petrec cele mai multe ore pe zi afară, în aer liber. Temperaturile crescute și zilele tot mai lungi ne îmbie, deseori, să renunțăm la confortul canapelei din living și să facem mai multe activități afară. Fie că stăm câteva ore la plajă unde putem înota sau juca volei, fie că ieșim la plimbări cu bicicleta sau cu rolele ori doar facem plimbări lungi prin parcuri, important este aerul curat pe care îl respirăm.
Petrecerea timpului îndelungat în interior dă naștere sedentarismului care, împreună cu o alimentație sănătoasă, ne crează o stare generală lipsită de energie. În plus, lipsa activităților în aer liber poate duce inclusiv la probleme de sănătate cu care se confruntă atât copiii, cât și adulții. Cu cât petrecem mai mult timp în interior, cu atât pofta de mâncare poate crește nejustificat și tentația de a consuma mai multe dulciuri și sucuri este mai greu de controlat. Nu de puține ori, medicii recomandă persoanelor ale căror stil de viață nu este tocmai unul sănătos mai multă disciplină și folosirea unor suplimente naturiste precum Silimarina.
Iată care sunt câteva dintre cele mai simple modalităţi de a evita sedentarismul în sezonul rece:
- Exerciţii fizice în casă
Tendinţa de a avea un ritm mai lent în sezonul rece ne încearcă pe fiecare dintre noi. Însă, de dragul unei stări de sănătate mai bune, putem face câteva mici eforturi pentru a nu ne lăsa acaparaţi de dorința de lenevire. Dacă un drum până la sala de sport nu ne încântă, putem face câteva exerciţii chiar în confortul casei noastre. Există pe internet o sumedenie de materiale video gratuite postate de antrenori cu experienţă din toată lumea, atât pentru începători, cât şi pentru cei avansaţi în sport. Astfel, căutând un set de exerciții uşoare, ideale pentru primele experienţe, este primul pas în depărtarea de sedentarism. Apoi, avem nevoie doar de câteva zeci de minute, în funcţie de ritmul fiecăruia, pentru a urma programul de exerciţii ales.
- Plimbări la final de săptămână
Deşi am prefera să ne petrecem sfârşitul de săptămână pe canapea, odihnindu-ne după 5 zile aglomerate, organismul nostru are o nevoie mai mare de odihnă activă. Astfel, cel mai apropiat parc de casele noastre sau chiar marile bulevarde cu clădiri istorice pot fi locurile ideale unde ne putem plimba măcar jumătate de oră în după amiezele de weekend. Atât plămânii, cât şi creierul nostru au nevoie de aer curat, iar traficul redus din aceste perioade este un real ajutor.
- Sport în aer liber
Vânzarea bicicletelor a luat un mare avânt în ultimii ani. Sedentarismul, numit şi “boala omului modern”, pune tot mai mult stăpânire pe organismele noastre în cele cinci zile pe săptămână lucrate. Fie din proprie iniţiativă, fie la recomandarea medicului, tot mai mulţi oameni şi-au cumpărat biciclete pentru a petrece cât mai mult timp pedalând în aer liber. Deşi a venit frigul, o plimbare cu bicicleta în zilele în care vântul nu îşi face simţită prezenţa poate fi la fel de relaxantă precum în serile de vară. Cei mai curajoşi pot încerca plimbările cu role în parcuri, acesta fiind un mod de a-şi pune în mişcare majoritatea muşchilor corpului.
Pe lângă dorinţa de a nu acumula kilograme în plus în sezonul rece şi a nu ne afecta sănătatea, mai avem un motiv important pentru a face mai multă mişcare. În momentul în care ardem calorii, organismul nostru eliberează o serie de endorfine ce îmbunătățesc semnificativ starea generală şi, mai ales, contribuie la buna dispoziţie.
Sursa foto: Shutterstock