Origini și formarea Rusiei Kievene
Formarea statului rus a început odată cu stabilirea Rusiei Kievene în secolul IX, când vikingii din Scandinavia, cunoscuți sub numele de Varangieni, s-au unit cu triburile slave locale. Sub conducerea lui Rurik și a succesorilor săi, acest stat inițial feudal a devenit un centru puternic de comerț și cultură. Capitala sa, Kiev, a fost unul dintre cele mai importante orașe ale Europei medievale. Creștinismul a fost adoptat din Bizanț în 988 sub Vladimir cel Mare, unificând și consolidând regatul atât din punct de vedere religios cât și cultural.
Despărțirea și formarea principatelor
După moartea lui Iaroslav Înțeleptul în 1054, Rusia Kieveana a început să se fragmenteze datorită sistemului de succesiune la tron, care diviza teritoriul între toți fiii unui prinț. Aceasta a dus la formarea mai multor principate autonome, iar luptele pentru supremație între aceste entități au slăbit Rusia Kieveana. În secolele următoare, invaziile mongole din secolul XIII au devastat multe dintre aceste principate, stabilind supremația Hoardei de Aur peste regiune, ceea ce a marcat o perioadă de declin și stagnare.
Ascensiunea Moscovei și formarea Imperiului Rus
Moscova a început să câștige importanță în secolul XIV sub conducerea lui Ivan I, care a atras favorurile Hoardei de Aur și a obținut titlul de Mare Prinț. Această poziție privilegiată a permis Moscovei să supună treptat alte principate ruse. Ivan al III-lea a extins semnificativ teritoriile Moscovei și a contestat autoritatea Hoardei, declarând Rusia independentă în 1480. În timpul lui Ivan al IV-lea, cunoscut ca Ivan Groaznic, primul țar al Rusiei, statul rus s-a extins considerabil, deși domnia sa este, de asemenea, notorie pentru cruzimea și represiunea brutală.
Perioada imperială
Rusia și-a consolidat statutul de mare putere sub Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare în secolele XVII și XVIII. Reformele lui Petru cel Mare au modernizat Rusia, aducând-o mai aproape de standardele europene occidentale, iar expansiunea teritorială a continuat. Petru a fondat orașul Sankt Petersburg, care a devenit noua capitală a Rusiei în 1712. Ecaterina cea Mare a continuat expansiunea, consolidând controlul rus asupra regiunii Mării Negre și partea de est a Poloniei. Perioada imperială a văzut, de asemenea, o creștere a artei, științei și literaturii rusești, dar a fost marcată și de represiunea dură a serbilor și de concentrarea puterii în mâinile aristocrației.
Revoluția și era sovietică
Disparitățile sociale și politice, împreună cu implicarea în Primul Război Mondial, au culminat cu Revoluția Rusă din 1917, care a dus la prăbușirea Imperiului Rus și la ascensiunea bolșevicilor, conduși de Vladimir Lenin. Aceasta a marcat începutul erei sovietice, cu formarea Uniunii Sovietice în 1922. Perioada sovietică a fost dominată de figura lui Iosif Stalin, sub a cărui conducere țara a fost industrializată rapid, dar la un cost uman enorm, inclusiv prin foametea provocată și represiunile politice masive. După moartea lui Stalin, Uniunea Sovietică a văzut o relaxare relativă sub Nikita Hrușciov și Leonid Brejnev, până la reformele lui Mihail Gorbaciov în anii 1980, care au încercat să revitalizeze economia și societatea, dar în cele din urmă au dus la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.
